Educație continuă

Științele educației pentru inovare și stimulare a mobilității în contextul provocărilor social-profesionale

Suntem o echipă dinamică care s-a format din dorință, și pasiune pentru educație continuă, ce își propune să aducă plusvaloare, și aport echitabil nivelului de pregătire educational la salariați, persoane inactive, șomeri, cât și la viitorii tineri absolvenți din unitățile de învățământ din România.

Educație pentru însușire de niveluri și automatisme operaționale.

Educație care pune accent pe dezvoltare și punere în aplicare.

Educație pentru egalitate de șanse, prezent și viitor.

Educație continuă pentru reforme inovative, progres și bunăstare.

Educație pentru securitate societală și prevenție.

Despre noi

Scop

Scopul pe care îl propunem, vine în întâmpinarea cerințelor reale, facilitării, creării rețelei de sprijin, potrivit noilor tendințe actuale de retehnologizare, și construcție de resurse adaptative, cultivării noilor dinamici la realitatea transformărilor, datorită situaților actuale care explică numărul tot mai mare de salariați care sunt expuși tot mai mult provocărilor la locul de muncă, pentru felul/modul de participare, determinare, cooperare, dispoziție, eficiență, motivație, stabilitate.

Obiectiv

Obiectivul constituie inovarea salariaților/șomeri/tineri absolvenți prin stimularea mobilității, cu proceduri de construcție, ori cultivare interdisciplinară, cât și responsabilitate umană, pregătirii/formării, adaptării/recalibrării acelor persoane care necesită progres sau care se află în condițiile unui relativ vid informațional, pentru felul/modul de participare/implicare.

Cum modelăm progresul uman?

Dezvoltarea de niveluri

pentru un grad tot mai înalt de automatisme operaționale

Dezvoltarea de reacții

și mecanisme pentru readaptare umană în condiții de stres

Însușirea reflexelor sănătoase

pentru a răspunde eficient solicitărilor, cât și provocărilor

Acuitate și agilitate

în rezolvare de probleme sau situații

Reacții rapide

în diferite sarcini și angajamente

Însușire sau îmbunătățire

în determinarea raportului de participare

Totodată dezvoltăm și următoarele abilități esențiale pentru progres

6

Construcția de resurse adaptative

5

Proceduri de construcție ori cultivare interdisciplinară pentru responsabilitate umană

4

Proceduri de management și flexibilitate pentru organizare, ori diminuare a rigidității care afectează concentrarea umană

Relevant este faptul că, dintre toate resursele existente într-o comunitate sau companie/organizație, cea mai importantă resursă este cea umană. Pe măsură ce companiile și productivitatea acestora cresc, organizațiile doresc să se dezvolte implicit, depășind acele situații, care necesită rezolvare rapidă, mai ales cele care au legătură directă cu, inima oricărei companii „resursa umană”.

Contactați-ne acum pentru a începe acest drum împreună!

Așadar Educația Resurselor Umane va deține astfel un rol covârșitor în bunăstarea comunității, ori companie/organizație, fie că este vorba despre reziliența tinerilor, ori retenția acestora, dezvoltarea și motivarea salariaților, în vederea eficientizării obiectivelor.

Pentru noi domeniul educație, și pregătirea resurselor umane reprezintă de fiecare dată o provocare, aceea de a demonstra că, experiența noastră acumulată în anii de activitate din acest domeniu, poate fi pusă în slujba dumneavoastră, la un nivel ridicat de profesionalism, care implică angajamente foarte avantajoase pentru dumneavoastră.

Furnizarea serviciilor de inovare a resurselor umane timpuriu, reprezintă pe viitor reducerea substanțială a costurilor, cu un grad ridicat de eficiență, și profesionalism în rezolvarea problemelor, care implică reziliență, randament, și gestionare a capitalului uman.

Aveți un proiect pentru noi?

Haideți să intrăm în contact, pentru a identifica împreună modul în care vă putem sprijini!

    Formular de contact